Beauty tips #1

august 11, 2014 Diana Cosma 1 Comments

Hello beauties!!!
Am revenit azi cu un post care va poate fi folositor multora dintre voi. Desi multe dintre sfaturile ce urmeaza sa vi le dau probabil ca le-ati mai auzit, ele chiar sunt adevarate si va recomand macar sa le incercati. Majoritatea (daca nu toate) aceste “tip-uri” le-am cules si eu de la alte beauty gurus dar toate sunt testate si la mine functioneaza de minune. Astazi va voi palavragi despre par si despre intretinerea sanatatii lui - pentru ca toate, sunt convinsa, vrem sa avem un par cat mai frumos, sanatos si stralucitor.




#1 hair tip: Inainte de a va spala parul sau de a face dus intotdeauna periati-l. Acest lucru ajuta deoarece dupa spalare nu va mai fi atat de incalcit si nu va trebui periat atat de tare. Parul ud este mult mai fragil decat parul uscat iar perierea nu este indicata nici macar daca parul nu este foarte incalcit, ca sa nu mai vorbim de situatia in care nu l-ati pieptanat o zi intreaba si l-ati mai incalcit si in timpul spalarii.
#2 hair tip: Daca faceti dus sau baie masati varfurile parului cat timp este uscat cu balsamul preferat si prindeti-l in coc pentru a nu se uda. Lasati balsamul sa isi faca treaba cat timp va epilati, exfoliati, spalati si rasfatati corpul iar apoi spalati parul in mod normal folosind balsamul din nou dupa spalare. Acest lucru practic va dubla actiunea balsamului asupra parului, protejandul de doua ori mai mult. Pentru aplicarea pe parul uscat este nevoie de aproximativ jumatate din cantitatea de balsam folosita in mod normal, cand parul este ud.
#3 hair tip: Incercati pe cat posibil sa va spalati cu apa cat mai rece. Evident, nu rece ca gheata, dar apa calda nu este recomandata, ea avand acelasi efect ca si fheon-ul si presa sau ondulatorul. Apa fierbinte deschide porii firelor de par ceea ce poate cauza si efectul de “electrocutat” care va face parul sa arate ca o coama de leu. Cum spuneam, nu indic nici folosirea apei reci in totalitate, dar, cel putin vara cat timp este cald, recomand folosirea apei la o temperatura in jur de 15-20 grade Celsius, dezmoritita, mai pe romaneste. Alt beneficiu la utilizarea apei reci este stralucirea care vine odata cu inchiderea porilor din firele de par datorita temeperaturii scazute a apei.
#4 hair tip: Daca aveti parul lung nu este necesar sa samponati toata lungimea acestuia. Ganditi-va asa. Toate uleiurile naturale, toata murdaria si pielea moarta se afla pe scalp. In plus radacina parului, care trebuie sa fie cea mai sanatoasa, este tot pe scalp. Deci, samponarea esentiala trebuie sa fie facuta in special pe scalp. Restul parului se curata cand limpeziti scalpul cand spuma se deplaseaza in jos pe lungimea parului. Acum sa vorbim despre samponare. NU folositi niciodata si sub nici o forma, unghiile la spalare. In acest caz, scalpul se poate zgaria sau se pot deregla secretiile naturale de sebuum, ingrasand parul mai mult decat deobicei. Masand scalpul se stimuleaza circulatia sangelui in capilare care ajuta parul sa creasca sanatos si puternic, si totodata adauga volum natural parului. NU frecati niciodata parul, pe lungimea acestuia. Asta poate cauza despicarea varfurilor, incalcirea si ruperea parului. Dupa ce iesiti de la dus nu frecati niciodata parul cu prosopul si nu il stoarceti cu mana. Are acelasi efect ca si frecatul in timpul spalarii.
#5 hair tip: Personal, nu recomand uscarea parului cu fheon-ul decat daca este absolut necesara. In cazul in care este neaparata nevoie de uscare, folositi un spray termoprotector, astfel parul nu va fi la fel de afectat. Eu folosesc sprayul de fiecare data, chiar daca nu usc parul cu fheon-ul pentru ca nu se stie niciodata daca dupa il voi intinde sau il voi increti. Totodata folosesc si ulei de argan pentru varfuri. Uneori il folosesc cat timp parul este inca umed, alte ori dupa ce este uscat, alte ori si cand este umed si cand este uscat (daca simt ca este prea uscat si prea electrizat). Dupa ce aplic uleiul pe varfuri, cu ce ramane pe maini masez bretonul si parul scurt de pe linia scalpului deoarece acela este cel mai solicitat, cel mai ars cu presa si cel mai des atins cu mana, deci cel mai nesanatos si necesita cea mai multa ingrijire. Acest ulei este o completare a uleiurilor naturale ale parului care nu mai ajung si pe varfuri daca parul este mediu-lung.


Cam acestea au fost sfaturile mele. Sper ca va vor fi la fel folositoare cum mi-au fost mie. In ultima vreme am primit multe complimente legate de par de la prietenele mele pentru ca este lung si sanatos, fara a fi uscat sau a avea varfuri despicate chiar daca am fost vopsita ombre  de ceva vreme.

Read you next time!

xoxo,

Diana.

You Might Also Like

Un comentariu:

  1. There are so much important for get an idea about beauty.This is a nice website thats you know about beauty. I am enjoyed reading your description. I offer to you Beauty Tips

    RăspundețiȘtergere